Pui Broiler

Întrebări frecvente

Tot ce trebuie să știi despre puii broiler

  1. Ce este un pui broiler?

Un pui crescut pentru carne se numește broiler. Puii din ziua de astăzi sunt selectați genetic pentru a oferi mai multă carne. Această transformare genetică a schimbat în mod dramatic biologia și fiziologia găinilor. Puii pot crește de patru ori mai mari decât în anii 1950. Dimensiunea pieptului a crescut cu un procent de 35-85%. (Eating Better, 2020).

  1. Ce este transformarea prin selecție genetică?

Este un procedeu simplu prin care, generație după generație, au fost selectați pentru înmulțire doar cei mai mari pui. Pentru ei, aceste caracteristici neobișnuite sunt total în defavoarea supraviețuirii într-un mediu natural și a unei vieți decente, dar foarte utile pentru producția de carne.

  1. Sunt mai multe tipuri de broiler?

Există trei rase de pui pentru carne (broiler) care reprezintă majoritatea cărnii de pui produsă la nivel global: COBB 500, ROSS 308 și HUBBARD FLEX (RSPCA, n.d.).

Dintre puii cu creștere lentă putem enumera: Hubbard JA 757, 787, 957, 987, Rambler Ranger, Ranger Classic și Ranger Gold.

  1. Puii cu creștere rapidă sunt mai predispuși la diverse boli?

Da.

Din cauza sistemului lor imunitar scăzut, dar și al dimensiunii, puii broiler pot dezvolta diferite boli precum:

  • boala mușchilor verzi (miopatia pectorală profundă) este cauzată de lipsa de alimentare cu sânge a unor fibre musculare ce determină moartea lor. Este cunoscută drept boala mușchilor verzi din cauza apariției cărnii verzi în țesutul muscular (Bilgili, 2006). 

  • afecțiunea dungilor albe; presupune acumularea de depozite de grăsime în mușchi și este o formă de necroză influențată de creșterea rapidă. 9% dintre puii cu creștere lentă suferă de așa ceva comparativ cu 63 - 78% în cazul celor cu creștere rapidă. În Polonia chiar 99% dintre fileurile de pui din supermarket aveau prezentă această boală.

  • pieptul de lemn este reprezentat de celulele musculare mărite care provoacă duritate din cauza fluxului sanguin care nu satisface cerințele musculare. Fibrele musculare devin putrede și se înlocuiesc cu țesut conjunctiv, apă și grăsime, ce măresc fermitatea mușchilor pieptului (Papah et al., 2017) Din nou, o prevalență de 0,9% a pieptului de lemn în comparație cu o medie combinată de 13,8% la rasele cu creștere mai rapidă. 

  • sindromul morții subite (insuficiența cardiacă); mușchii care se dezvoltă atât de rapid au nevoie de mai mult oxigen și nutrienți. Inima trebuie, deci, să depună mult mai mult efort pentru a-i furniza. Asta, alături de hrana bogată în sodiu a păsărilor, duce la creșterea vâscozității sângelui și a tensiunii arteriale. Inima păsărilor devine o bombă cu ceas motiv pentru care sindromul morții subite reprezintă aproximativ ⅓ din toate mortalitățile din aceste ferme.
  • ascita (burta de apă) presupune că o “creștere rapidă, cuplată cu capacitatea capilară pulmonară insuficientă, agravează hipertensiunea pulmonară care duce la insuficiență cardiacă dreaptă” (Shivaprasad 2002). Tensiunea arterială extrem de ridicată la aceste rase forțează plasma să iasă din ficat și din alte țesuturi din jur, unde apoi se acumulează în cavitatea abdominală a păsării formând ceea ce seamănă cu o burtă de apă. 
  • tiroidita autoimună apare, de asemenea, spontan la puii broiler obezi (Shivaprasad, 2002).
  • discondroplazia tibială; Rata crescută de devoltare a păsărilor pe un schelet imatur provoacă malformații în cartilajul din picioare și șolduri. Acest lucru poate duce la dislocarea piciorului. Nu numai că este o afecțiune extrem de dureroasă, dar probabil că aceste păsări vor muri de foame dacă nu vor fi observate de un fermier care le va ucide.

  •  
  • carne de spaghete (spaghetti meat); mușchiul afectat este atât de slab în structură încât fibrele musculare pot fi smulse cu ușurință cu degetele, precum spaghetele (Maiorano, 2017; Huang & Ahn, 2018). Puii Broiler care prezintă dimensiuni mai mari ale pieptului par să fie mai predispuși să fie afectați de această afecțiune (Baldi et al., 2018). 

Mortalitatea medie combinată a raselor cu creștere mai rapidă este de aproape de două ori mai mare decât cea a raselor cu creștere mai lentă, iar suferința produsă de dezvoltarea anormală este profund îngrijorătoare.

  1. Cât de anormală este această creștere rapidă?

Dezvoltarea atât de rapidă a puilor provoacă un nivel scăzut de bunăstare. În doar 8 săptămâni pot ajunge la 4 kg. Comparativ, e ca și cum un nou-născut de 3 kg ar cântări 300 kg după două luni

Rasele cu creștere mai rapidă sunt mult mai puțin active din cauza dimensiunii lor și, prin urmare, petrec mult mai mult timp mâncând și stând în propriile lor dejecții. Aceasta înseamnă că suferă de niveluri mai ridicate de arsuri la jaret și pododermatită prin contactul prelungit cu așternutul umed. 

  1. Cât de înghesuiți locuiesc puii cu creștere rapidă?

O densitate ridicată a populației este asociată cu efecte negative asupra bunăstării, cum ar fi mai multe păsări care devin șchioape, au vânătăi mai mari sau zgârieturi (Dawkins, 2015). 

Studiile arată că densitatea stocului trebuie să aibă 25kg/m2 sau mai puțin pentru a evita problemele majore de bunăstare. La peste 30 kg/m2, chiar și cu sisteme foarte bune de control al mediului, tot există o creștere abruptă a frecvenței problemelor grave (SCAHAW, 2000).

Realitatea este, că puii de carne sunt crescuți, de obicei, în hambare cu o densitate de stocare de aproximativ 39 – 42 kg/m² (19,5 – 21 păsări/m² când sunt uciși la 2 kg). 

Pentru a nu trece chiar și de această densitate, fermele practică un procedeu numit ”rărire”, ce presupune uciderea timpurie a unora dintre pui, pe parcursul creșterii lor, pentru a menține densitatea.

Cât ar trece până nu am mai fi atenți la nevoile ”aproapelui nostru” într-o asemenea aglomerație? Așa și puii sunt cu atât mai vătămați cu cât crește densitatea în care trăiesc.

De precizat și că accesul la apă și hrană este limitat din cauza lipsei de mobilitate pe care o au unii dintre ei.

  1. Practici comune de ucidere a puilor 

Încătușarea și punerea păsărilor cu susul în jos este o practică foarte des întâlnită de ucidere. Este foarte dureroasă stresantă, dar și nefiabilă:

  • cătușele comprimă oasele metatarsiene ale păsărilor, având potențialul de a provoca o durere acută. 
  • întrucât puii nu au diafragmă, organele lor le comprimă de fapt plămânii, ceea ce le îngreunează respirația
  • păsările, în timp ce dau din aripi, au mai multe șanse să rupă sau să declanșeze hemoragii, lucru ce este nu numai dureros, dar duce la degradări ale produsului
  • păsările care se ridică, nu vor deveni total inconștiente, așa că, în timp ce pot părea ucise, sunt de fapt doar într-un stadiu numit imobilitate tonică. Acest lucru înseamnă că vor fi în viață atunci când gâturile lor sunt tăiate și vor muri fierte când vor ajunge la rezervoare. 

Uciderea în atmosferă controlată presupune: fără încătușare cu susul în jos (fără durere și mai puțin stresantă) și ucidere categorică, deoarece nivelul gazelor sunt strict monitorizate. 

  1. Demersuri pentru îmbunătățirea vieții acestor pui: Angajamentul European pentru Pui (European Chicken Commitment)

Angajamentul European pentru Pui cuprinde criterii specifice pentru a reduce semnificativ suferința din industria de îngrășare a puilor și se adresează companiilor din industria alimentară.

Acestea trebuie a fi implementate de către crescători pentru a preveni bolile și moartea prematură a puilor. Companiile din retail sau HORECA care își asumă acest angajament sunt responsabile de a le impune furnizorilor să îndeplinească următoarele criterii:

  • Implementarea unei densități maxime de depozitare de 30 kg/m2 sau mai puțin.
  • Rărirea este descurajată și, dacă este practicată, trebuie limitată la o rărire per stol. 
  • Adoptarea raselor care demonstrează rezultate de bunăstare mai ridicate:  Hubbard JA 757, 787, 957 sau 987, Rambler Ranger, Ranger Classic și Ranger Gold, fie despre altele care îndeplinesc criteriile Protocolului RSPCA de evaluare a bunăstării rasei broiler.
  • Îndeplinirea standardelor de mediu îmbunătățite: cel puțin 50 de lux de lumină (inclusiv lumina naturală). Cel puțin doi metri de spațiu util pentru stinghie (un obiect pe care o pasăre coboară sau se adăpostește, de obicei o ramură, o tijă orizontală sau bară într-o cușcă de păsări) și două substraturi de ciugulit, la 1.000 de păsări.
  • În ceea ce privește calitatea aerului, îndeplinirea cel puțin a cerințelor din anexa 2.3 la directiva UE privind puii de carne, indiferent de densitatea efectivelor. Fără cuști sau sisteme cu mai multe niveluri.
  • Adoptarea asomării atmosferice controlate folosind gaz inert sau sisteme multifazate, sau asomare electrică eficientă fără inversare în timp real.
  • Demonstrarea conformității cu standardele de mai sus prin auditare de terță parte și raportare publică anuală cu privire la progresele realizate în îndeplinirea acestui angajament.
  1. Care sunt obiectivele noastre cu privire la proiectul Pui Broiler?

Consumul de carne de pui este mai ridicat ca oricând. De aceea eforturile Asociației F.R.E.E. se îndreaptă spre informarea cetățenilor cu privire la condițiile precare în care sunt crescuți puii din rasa broiler.

Deși alegerile individuale pot influența cererea și oferta, este necesară o schimbare sistemică. Astfel, dialogăm cu firme din industria alimentară care folosesc aceste produse pentru a le încuraja să-și ridice standardele de bunăstare a puilor asumându-și Angajamentului European pentru Pui, ale cărui criterii sunt detaliate la punctul 7. 

Sperăm, de asemenea, ca toate aceste demersuri să ducă și la noi legi pentru creșterea gradului de bunăstare al puilor broiler.

 

Surse

Dawkins, M. S. (2008). The science of animal suffering. Ethology, 114(10), 937-945.

Eating Better. (2020, February 27). We need to talk about chicken. https://www.eating-better.org/news-and-reports/reports/we-need-to-talk-about-chicken/

Knowles, T. G., Kestin, S. C., Haslam, S. M., Brown, S. N., Green, L. E., Butterworth, A., ... & Nicol, C. J. (2008). Leg disorders in broiler chickens: prevalence, risk factors and prevention. PloS one3(2), e1545.

SCAHAW, E. (2000). The definition of avian influenza. The use of vaccination against avian influenza. Report 17 of the European Union Scientific Committee on Animal Health and Animal Welfare, adopted 27 June 2000, Sanco (Vol. 17). B3/AH.

Shivaprasad, H. L. (2002, April). Pathology of birds–an overview. In CL Davis Foundation Conference on Gross Morbid Anatomy of Animals, AFIP, Washington DC (pp. 1-48).

https://www.eating-better.org/news-and-reports/reports/we-need-to-talk-about-chicken/ 

Royal Society for the Prevention of Cruelty to Animals. (n.d.). Eat. Sit. Suffer. Repeat. RSPCA. https://www.rspca.org.uk/getinvolved/campaign/cheapchicken

Shivaprasad, H. L. (2002, April). Pathology of birds–an overview. In CL Davis Foundation Conference on Gross Morbid Anatomy of Animals, AFIP, Washington DC (pp. 1-48).

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S003257911939827X?via%3Dihub

https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/j.1439-0310.2008.01557.x